Tag: handmade

Obsesia no.3: Pasarile ca si cake toppers

Nu stiu daca sunteti familiarizati cu Etsy, dar cand l-am descoperit, „I fell in love” :)
Acesta este un magazin online unde puteti gasi o gama larga de produse handmade, vintage, de arta s.a.m.d.

Si daca tot mi-am propus sa postez un articol despre cake toppers, am fost curioasa sa vad ce gasesc pe acest site:

Se spune ca inainte de trecerea in noul mileniu torturile rareori aveau aceste mici obiecte decorative. Tortul nu continea alte caracteristici in afara de aranjamentele florale si alte decoratiuni precum panglicile si fundele, iar atunci cand totusi detinea un element central era traditionalul heruvim.

Odata ce designul tortului devenea din ce in ce mai extravagant si modern, tot asa se intampla si cu decoratiile ce il insotea si astfel a inceput personalizarea acestor simboluri. De cele mai multe ori ele reflecta personalitatea cuplurilor dar pot fi personalizate dupa dorinta fiecaruia ceea ce va face ca tortul sa fie unic si cat mai special.

Si fiindca am vorbit de acest detaliu, vreau sa impartasesc cu voi si cateva modele de torturi cu sau fara cake toppers. Pana la urma, un design simplu si de bun-gust este de ajuns.

Pentru indragostiti

Pentru Valentine’s day am facut un proiect  pe care l-am gasit adorabil si foarte usor de realizat.

Veti avea nevoie de:

  1. PDF-ul cu etichetele pe care il puteti descarca AICI
  2. bomboane de ciocolata (am folosit Hershey’s, dar puteti folosi si alte dulciuri )
  3. banda scotch dubla adeziva
  4. foarfec
  5. cateva minute din timpul dvs.  liber

Scoateti la imprimanta PDF-ul iar apoi incepeti prin a decupa fiecare eticheta.

Puneti o bucata de banda dubla adeziva pe partea superioara a bomboanei, apoi lipiti eticheta de aceasta.

La fel si pe partea inferioara, apoi lipiti una dintre marginile etichetei ramase.

Cu ajutorul unei alte bucati de banda lipiti si marginea ramasa a etichetei.

Voila!

S-a intamplat…

S-a intamplat treptat…Nu stiu cand s-a intamplat pentru ca nu mi-am dat seama. Doar ca m-a izbit sfarsitul.

S-a intamplat ca mama m-a invatat sa fac bastonase si virgulite, si ca doamna invatatoare isi dadea tot interesul sa am un scris impecabil; fiecare litera sa fie de aceeasi marime, curbata frumos, fiecare virgulita la locul ei. Timp de patru ani ne-a tot amintit sa scriem citet, dandu-ne de inteles ca la ea conteaza si e un lucru la fel de important ca si spalatul pe dinti. Si ce scris frumos avea doamna invatoare!

S-a intamplat ca in clasa a VI-a profesoara de romana sa fie atat de multumita de scrisul meu incat atunci cand avea nevoie ca cineva sa copie ceva, sa-mi dea mie acel material. Si la inspectii eram avertizata sa am toate lectiile ca sa imi predea caietul comisiei pentru partea „de imagine” :). Cateodata asta insemna sa rescriu jumatate de caiet doar ca mi-am scris o lectie in graba, intr-o zi.In gimnaziu mai cochetam cu pixul cand imi uitam penarul acasa.

In liceu insa, s-a produs despartirea mea de stilou. Mi-am dat seama ca trebuie sa-l parasesc. Nu era „cool”. Numai tocilarii si demodatii scriu cu stiloul. Stiam ca scrisul meu nu mai era ce a fost odata, dar cand profesoara de romana mi-a spus ca nu intelege ce scriu mi-am dat seama cat de mult am decazut. De fapt imi dadeam si eu seama atunci cand nu intelegeam ce am scris cu propria mana pentru care odata am fost apreciata. Fata de ceilalti colegi ma simteam mandra ca profa nu-mi intelege scrisul, asta insemna ca scriu „ca artistii neintelesi”:). In mine aveam un sentiment de pierdere a unui lucru personal, o pierdere a mea la care nu i-am dat importanta.

De perioada facultatii nu vreau sa vorbesc pentru ca va imaginati de ce:). (E prea tragic:) ) Pot doar sa va spun ca aveam „un dar” la a copia unele litere de la altii. Cum? Daca vedeam pe cineva in timp ce scria ceva si imi placea cum scrie o anumita litera pur si simplu ajungeam sa o scriu la fel fara sa vreau. Era ca si cum literele altora ma bantuiau.

Din intamplare, intr-o zi am vazut un document vechi din vremea cand nu existau computere si imprimante, si cand notarii nici nu aveau macar masini de scris. Il mai vazusem, dar in acea zi s-a intamplat sa mi se para fascinant. Si tot atunci am realizat ca acel document e „cool” pentru ca nu am intalnit pe nimeni sa scrie atat de frumos.

Apoi, s-a mai intamplat si ca am primit un toc frumos de care imi era frica sa ma ating, si s-a intamplat ca dupa un an sau doi cand aveam nevoie de un scris mai deosebit sa scriu cu el. Mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit acel scris, mi-am dat seama ca acel instrument ma obliga sa scriu inteligibil, si mi-am dat seama ca iubesc caligrafia. (Se poate sa iubesti un lucru fara sa stii?)

Fiindca e un blog tematic, ca sa nu fiti furiosi pe mine v-am vorbit atat de mult de scris si litere, ce-ar fi sa va spun ca cele mai „chic” invitatii sunt cele scrise de mana? Daca ati vazut filmul „Contele de Monte Cristo” (2002) probabil ati remarcat invitatiile pe care Edmond Dantes le comanda pentru bal. „Cool”, nu?

Invitatiile scrise de mana sunt plastice, expresive, originale. Si asa si trebuie sa fie:). Totusi, daca vorbim de multi invitati si aceasta varianta iese din discutie, puteti apela la diferite caractere pe care sa le folositi la imprimarea invitatiilor, depinzand desigur de genul si stilul evenimentului.

O alta solutie ar fi ca invitatiile sa fie realizate handmade de dumneavostra sau prietenii dumneavoastra. Vor fi mult mai apreciate de public. Pastrez si acum invitatia de nunta de la o prietena si asta fiindca stiu ca a contribuit la confectionarea ei.

Nu uitati ca invitatiile vor vorbi oaspetilor despre viitorul eveniment si despre gustul estetic al celor care le trimit!

Letizia, cea cu caietul de caligrafie

This site is protected by WP-CopyRightPro