Pentru Ea

Obsesia no.6: Voalul plasa (Go vintage, go!)

Exista multe opinii referitoare la originea voalului de mireasa.

Unii spun ca voalul a fost introdus in Roma Antica. Oamenii din aceasta epoca au crezut ca spiritele rele ar putea fi atrase de mireasa si astfel voalul a devenit o protectie impotriva acestora. In Evul Mediu voalul era simbolul puritatii, al castitatii si al modestiei. Ridicarea voalului de pe fata miresei de catre mire reprezenta acceptarea acesteia. Altii spun ca voalul a fost utilizat ca un simbol al dorintei miresei de a se supune sotului sau.

In zilele noastre traditia de a purta voal semnifica un eveniment special, bucurie, scoate in evidenta caracteristicile miresei si este aspectul final al incununarii, pentru a completa tinuta. Din tul sau nailon, alb sau crem, cu mici detalii sau fara, unii inca mai cred ca acesta ofera protectie impotriva ghinionului in cazul in care mirele isi vede mireasa inainte de ceremonie.

Una dintre cele mai recente si avangardiste tendinte este voalul plasa sau „birdcage veil” (voalul colivie). Sunt perfecte pentru miresele care iubesc un look vintage si pot fi purtate deopotriva de catre cele cu parul lung sau scurt. Dramatic si plin de farmec, voalul plasa poate fi impodobit cu flori, pene sau pietre pretioase. Se gasesc in diferite stiluri si lungimi: pot fi purtate pe fata sau pot acoperi intregul cap. In ce priveste lungimea cele scurte pot acoperi doar fruntea, unul sau ambii ochi; nasul sau gura pentru cele medii, iar cele mai lungi trec cu putin de barbie.

8 Martie si asta nu e tot!

Daca cineva mi-ar fi spus prin perioada liceului ca voi scrie ce am sa scriu, in cel mai bun caz nu as fi crezut, dar cred ca s-ar fi terminat la sectia de ortopedie. Daca mi-ar fi spus cineva ca sunt feminista nu as fi recunoscut. Nu-mi convenea probabil cum „suna” cunvantul dar asta eram. Si dat fiind faptul ca femeile sunt mai presus de barbati nu au nevoie din partea acestora de flori si alte atentii. Nu au nevoie nici sa le sarbatoreasca pentru ca ei sunt inferiori iar in timpul petrecut cu fleacuri poti face altceva. Spre exemplu, sa te uiti la fetele naive care zambesc naiv cand primesc flori. Nu intelegeam de ce trebuia sa te imbraci cu cele mai bune haine de 8 martie si sa zambesti de parca tocmai ai fi iesit de la stomatologul care ti-a prestat un serviciu de albire dentara. De 8 martie trebuia sa-ti iei aceleasi haine ca cele de zi cu zi sau si mai sport, mai masculin, eventual camasa sa fie imprumutata de la cineva din familie. Uram rozul. Rozul nu era o culoare. Era o insulta la celelalte culori. Sloganul meu era: „Orice, numai roz nu”. Rozul e o culoare feminina iar ca sa porti roz asta insemna sa recunosti ca esti slaba. Viitorul insemna o cariera, restul lucruri care te incurcau sa-ti atingi acest scop. Nu mai spun cum imi zgaraia urechile cuvantul „casnica”. Va dati seama ca era sinonimul cuvintelor „nimic”, „zero”, „dezastru”, „esec”. Si va puteti imagina ca eu credeam cu tarie ca aceasta conceptie nu imi va putea fi schimbata de nimeni si nimic.

Nu stiu ce mi-a schimbat parerea mai adanc inradacinata decat un arbore de pe varful unui munte, trecut prin furtuni. (Am citit undeva ca sunt cei mai puterici). Cred ca nu a fost doar un lucru. Poate si oamenii. De fapt sunt sigura ca oamenii au avut o influienta destul de mare. Daca mai intalniti la mine ramasite ale vechilor conceptii, treceti-le cu vederea. Nu uitati ca sunt pe un drum. Si in toata aceasta calatorie observ. Observ cum femeile se chinuie sa-si dobandeasca un statut pe care il au prin insesi faptul ca s-au nascut femei. Le vad luptand, iar in lupta trebuie sa fii agresiv. Si cine e dusmanul in aceasta daca nu barbatul? Si astfel, femeia ajunge sa-l dubleze pe barbat. Si nu observa cum potentialul afectivitatii sale specific feminine se epuizeaza si-si pierde incet dar sigur adevarata sa natura. Si banuiesc ca nici barbatii nu se simt in largul lor cu niste copii proaste ale lor prin jur. Personal, prefer o schita bine realizata a unui anonim decat o copie proasta dupa Van Gogh.

Sper sa nu ma intelegeti gresit. Le respect pe femeile care au realizat ceva, dar pe cele care nu au regretat la finalul vietii ca nu au avut o familie, ca nu au crescut un copil, ca nu au avut timp sa si-l petreaca alaturi de sot, prieteni, sa faca lucruri mici, banale. In acelasi timp nu sunt de acord cu femeile care poseda o serie de resurse si le ingroapa pentru ca nu au curajul sa faca ceva.

Nu stiu sa va dau formule magice pentru recapatarea feminitatii. Imi vin in minte chipuri ale unor fete pe care le-am cunoscut si care erau mai masculine decat baietii. Nu e de mirare ca intr-o perioada am ajuns la concluzia ca mai bine te poti intelege cu baietii decat cu fetele. Le iert, poate erau intr-o cautare a identitatii :). Ma bucur in acelasi timp ca am intalnit femei care nu si-au  negat natura. Ar fi ciudat sa vedeti intr-un magazin fructele de avocado care tipa ca sunt mere, merele ca sunt avocado sau orice le-ar mai trece lor prin cap. Nu, nu pot sa definesc feminitatea. Pot doar sa intuiesc, sa realizez, sa simt, dar nu pot defini pentru ca ar fi o definitie prea simplista. Eu cred ca mi-am dat putin seama cand m-am intrebat de ce le place baietilor fotbalul. Credeti-ma, au fost multi ani in care ma intrebam asta. Nu incontinuu, doar cand vedeam reclamele la meciuri, cand treceam pe langa stadioane, in magazine cand dadeam cu ochii de mingi de fotbal. Si eu am jucat fotbal in copilarie dar era la fel ca orice alt joc. Mister total. Cum pot sa reziste niste fiinte umane uitandu-se cate 2 ore sau mai mult (nici nu stiu cat dureaza un meci de fotbal) la niste tipi care alearga in teren dupa o minge? Daca ar juca ei as intelege, dar asa…Si misterul crestea si mai tare cand auzeam vocea unor vecini: GOOOOLLLLL! (Nu locuiesc la apartament iar distanta dintre case e destul de mare, credeti-ma!) I-am intrebat pe mai multi. Nu am aflat prea multe decat: pur si simplu ne place. Cineva a avut mila de neuronii mei si mi-a raspuns: „Cum voua fetelor va place sa va uitati la nu stiu ce filme, sa plangeti si alte stuff-uri, asa ne place si noua sa ne uitam la fotbal, sa jucam fotbal. Hai CFR Cluj!” Ok, parca intrezaream ceva. Intr-o zi pe cand citeam o carte am exclamat cu voce tare: „WOW! EVRIKA!” Gasisem raspunsul. Nu mai stiu cum era formulata fraza dar autorul zicea ca e in natura barbatului sa fie un luptator. Dintotdeauna a fost. Ca vana, ca lupta in razboaie, ca se lupta cu muntele de hartii intr-un birou e tot luptator. Si ca e in natura lor sa conduca, sa aiba autoritate, sa castige. Autorul spunea ca fotbalul e tot o forma de lupta. Barbatii lupta sa castige. Din acea zi mi-am spus sa-l las pe tati sa urmareasca in tihna un meci iar pe restul sa nu-i mai cicalesc. E in natura lor si gata!

Cred ca la fel e si in cazul femeilor. Probabil e un mister pentru barbati de ce plang asa repede si din nimicuri, de ce le impresioneaza lucrurile banale, de ce isi cumpara atat de multe haine, de ce vorbesc cate 15 cuvinte pe secunda si vorbesc cu prietenele lor la telefon ore in sir.

Si mai cred ca oamenii nu se diseaca, nu se judeca, nu se catalogheaza, nu se compara. Se accepta si atat. Si nu numai ca se accepta de ceilalti. Trebuie sa se accepte si ei insisi. Lumea e formata din barbati si femei. Lumea fara femei nu exista.

Azi nu ma mai intreb de ce nu m-am nascut barbat. Am ajuns sa fiu multumita. Imi place 8 Martie cu forfota de pe strazi. Imi place sa vad ghiocei, tradafiri, frezii, zambile, ciubotica-cucului la orice colt de strada. Imi place sa vad atatia oameni cu flori. Asta ma face fericita. Imi place ca femeia e apreciata.

Azi imi place rozul.

(Nu esti ceea ce bei, esti ceea ce esti! :) )

Una dintre melodiile mele preferate. V-o dedic:
http://www.youtube.com/watch?v=jPM5h6T6QCg

Cu mult drag,

Letizia

Obsesia no.4: miresele si pantofii colorati

Galbeni, mov, verzi, rosii… Iar el, mirele, cu sosete in carouri, in dungi sau chiar cu buline… Love it!

Alegerea pantofilor pentru ziua nuntii devine din ce in ce mai interesanta si aceste noi tendinte pe care le vad aici, in State, sunt de a face  ca pantofii sa atraga atentia, sa fie o abatere de la traditionalii pantofi albi,din satin, simpli si eleganti .

Da, condurii Cenusaresei la care visam odata nu mai sunt la moda. Culorile cat mai vibrante, cu detalii din sclipici chiar, sunt ceea ce se poarta acum.

This site is protected by WP-CopyRightPro