Archive for ianuarie, 2010

S-a intamplat…

S-a intamplat treptat…Nu stiu cand s-a intamplat pentru ca nu mi-am dat seama. Doar ca m-a izbit sfarsitul.

S-a intamplat ca mama m-a invatat sa fac bastonase si virgulite, si ca doamna invatatoare isi dadea tot interesul sa am un scris impecabil; fiecare litera sa fie de aceeasi marime, curbata frumos, fiecare virgulita la locul ei. Timp de patru ani ne-a tot amintit sa scriem citet, dandu-ne de inteles ca la ea conteaza si e un lucru la fel de important ca si spalatul pe dinti. Si ce scris frumos avea doamna invatoare!

S-a intamplat ca in clasa a VI-a profesoara de romana sa fie atat de multumita de scrisul meu incat atunci cand avea nevoie ca cineva sa copie ceva, sa-mi dea mie acel material. Si la inspectii eram avertizata sa am toate lectiile ca sa imi predea caietul comisiei pentru partea „de imagine” :). Cateodata asta insemna sa rescriu jumatate de caiet doar ca mi-am scris o lectie in graba, intr-o zi.In gimnaziu mai cochetam cu pixul cand imi uitam penarul acasa.

In liceu insa, s-a produs despartirea mea de stilou. Mi-am dat seama ca trebuie sa-l parasesc. Nu era „cool”. Numai tocilarii si demodatii scriu cu stiloul. Stiam ca scrisul meu nu mai era ce a fost odata, dar cand profesoara de romana mi-a spus ca nu intelege ce scriu mi-am dat seama cat de mult am decazut. De fapt imi dadeam si eu seama atunci cand nu intelegeam ce am scris cu propria mana pentru care odata am fost apreciata. Fata de ceilalti colegi ma simteam mandra ca profa nu-mi intelege scrisul, asta insemna ca scriu „ca artistii neintelesi”:). In mine aveam un sentiment de pierdere a unui lucru personal, o pierdere a mea la care nu i-am dat importanta.

De perioada facultatii nu vreau sa vorbesc pentru ca va imaginati de ce:). (E prea tragic:) ) Pot doar sa va spun ca aveam „un dar” la a copia unele litere de la altii. Cum? Daca vedeam pe cineva in timp ce scria ceva si imi placea cum scrie o anumita litera pur si simplu ajungeam sa o scriu la fel fara sa vreau. Era ca si cum literele altora ma bantuiau.

Din intamplare, intr-o zi am vazut un document vechi din vremea cand nu existau computere si imprimante, si cand notarii nici nu aveau macar masini de scris. Il mai vazusem, dar in acea zi s-a intamplat sa mi se para fascinant. Si tot atunci am realizat ca acel document e „cool” pentru ca nu am intalnit pe nimeni sa scrie atat de frumos.

Apoi, s-a mai intamplat si ca am primit un toc frumos de care imi era frica sa ma ating, si s-a intamplat ca dupa un an sau doi cand aveam nevoie de un scris mai deosebit sa scriu cu el. Mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit acel scris, mi-am dat seama ca acel instrument ma obliga sa scriu inteligibil, si mi-am dat seama ca iubesc caligrafia. (Se poate sa iubesti un lucru fara sa stii?)

Fiindca e un blog tematic, ca sa nu fiti furiosi pe mine v-am vorbit atat de mult de scris si litere, ce-ar fi sa va spun ca cele mai „chic” invitatii sunt cele scrise de mana? Daca ati vazut filmul „Contele de Monte Cristo” (2002) probabil ati remarcat invitatiile pe care Edmond Dantes le comanda pentru bal. „Cool”, nu?

Invitatiile scrise de mana sunt plastice, expresive, originale. Si asa si trebuie sa fie:). Totusi, daca vorbim de multi invitati si aceasta varianta iese din discutie, puteti apela la diferite caractere pe care sa le folositi la imprimarea invitatiilor, depinzand desigur de genul si stilul evenimentului.

O alta solutie ar fi ca invitatiile sa fie realizate handmade de dumneavostra sau prietenii dumneavoastra. Vor fi mult mai apreciate de public. Pastrez si acum invitatia de nunta de la o prietena si asta fiindca stiu ca a contribuit la confectionarea ei.

Nu uitati ca invitatiile vor vorbi oaspetilor despre viitorul eveniment si despre gustul estetic al celor care le trimit!

Letizia, cea cu caietul de caligrafie

With love, from Seattle

Aflandu-ne in vizita pentru cateva saptamani in acest oras, nu am ezitat sa vizitam unele dintre cele mai atractive puncte turistice: „Public Market Place”, primul „Starbucks”, (care a fost deschis in anul 1971 si care inca  isi mai pastreaza aspectul original), „Leavenworth” (orasel bavarez din anul 1960),etc. etc. si lista va continua :).

Pe Pier 54, am descoperit un magazin numit „Ye Olde Curiosity Shop” care dateaza de la Razboiul Civil (1861–1865) si care a fost amplasat aici in 1988. Este faimos pentru varietatea uimitoare de lucruri din Nord-Vest si din jurul lumii pentru vânzare. Iata câteva exemple: masti indiene, plachete, bijuterii si alte opere de arta. Se pot gasi, de asemenea, sculpturi ale eschimosilor din Alaska, cosuri, cutite si vârfuri de sagetii, cutii de lac din Rusia, papusi si figurine din portelan, carti postale din lemn, cutii muzicale, papusi de colectie, lumanari si tamaie, casti de protectie purtate de Vikingi, icoane, suveniruri de la Washington, cutii aromatice de cedru, pietre slefuite, si lista poate continua.

Din pacate am facut doar cateva poze ( si astea cu telefonul)  dar am tinut mortis sa le fac si sa le postez  pentru iubitorii stilului marin (cu placere, sor-mea 😛 )

J’adore la mer!

Probabil ca toti ati crescut avandu-l. Aveti, ati avut sau stiti pe cineva care detine mobilier pe care eu il numesc de „tip ceausist”. Poate ca unii l-ati depozitat printr-un pod, garaj, debara, in speranta ca : „Cine stie, intr-o zi va reveni moda…” Nu va mangaiati cu acest gand! Va garantez ca nu va fi la moda. Niciodata nu a fost frumos, dar noi romanii l-am pastrat pentru ca pur si simplu nu am avut alte optiuni.  „Bine, Lety, imi veti spune, dar noi nu avem bani sa ne schimbam mobilierul!” Nici nu va sfatuiesc s-o faceti decat daca sunteti siguri ca il veti inlocui cu ceva frumos. Pentru ca, vedeti voi, sub minciuna ca acum gasiti lucruri noi, moderne, sau care „se poarta” (sa le citez pe multe vanzatoare), se afla de fapt mult kitsch. Kitsch pe care inca mai dati si banii. Nu stiu cator dintre voi li se va parea o solutie dar eu va propun sa faceti un experiment. Eu am facut unul si il impartasesc cu voi. Nu am o fotografie initiala. Expun una cu un detaliu identic de pe alta piesa de mobilier care asteapta transformare. Daca inca nu v-ti prins ce inseamna mobilier de „tip ceausist” va ofer un „indiciu” :):

Pentru ca incaperea in care se afla biroul am decorat-o in stil marin, am ales ca si biroul sa se incadreze in acelasi stil:

Stilul marin se caracterizeaza prin preponderenta albului, nuantelor de bleu si albastru, culori reci ce sunt echilibrate de bej, ocruri, maro. Ca accente merg si culorile rosu, verde, galben si altele care sa se potriveasca contextului.  Acest stil se preteaza incaperilor mici datorita albului care da senzatia de spatiu, dar si incaperilor mari pentru ca nu toti iubesc sa fie inconjurati de multe obiecte. Se potriveste persoanelor curajoase, ambitioase, cu spirit de aventura, care doresc sa iasa din rutina si pentru care viata reprezinta o provocare; celor ce iubesc marea si misterul dar si tuturor celor ce iubesc simplitatea, frumusetea si micile bucurii ale vietii.

Desi viata marii reprezenta ceva prea misterios si prea inaccesibil pentru mine, dupa ce am ascultat melodia „La mer” de Charles Trenet mi-am dat seama ca iubesc marea pentru ca imi da sentimentul de relaxare si optimism. Asadar, mi-am luat inima in dinti si am facut mici schimbari in speranta ca acestea vor continua.

La evenimente nu are cum sa dea gres. Cui nu-i place libertatea, prospetimea, bucuria, misterul, caldura, linistea, simplitatea, provocarea si buna dispozitie reunite intr-un singur loc?

Cu siguranta nu va fi un eveniment monoton. Si nu spun asta doar pentru ca eu ador corabiile cu panze albe. :) La evenimentele restranse cu putini invitati puteti sa le cereti acestora sa poarte ceva in stil marin. Sigur vor fi incantati. Va fi un eveniment original ce ii va provoca sa fie creativi. Asta va „lega” grupul si acest lucru nu se va vedea doar in fotografii.

This site is protected by WP-CopyRightPro